Modul indicativ. Trecutul
Când am ajuns
acasă, mama citea.
Ce mâncași
azi, Dan?
Copiii din acea zonă nu
merseseră niciodată la teatru.
Modul indicativ are
patru timpuri prin care se pot exprima acțiuni din trecut:
a)
imperfectul
b)
perfectul
compus
c)
perfectul
simplu
d)
mai-mult-ca-perfectul
I.
Imperfectul
Tata vorbea la telefon când a
bătut cineva la ușă.
Imperfectul exprimă o
acțiune trecută (vorbea), petrecută în același timp cu o altă acțiune
trecută (a bătut); are valoare durativă.
Sufixele de imperfect
sunt: -ea– și -a- (sunetele care arată
timpul).
Desinențele sunt: –m,
-i, Ø, -m, -ți, -u (sunetele care arată
persoană și numărul).
a citi
citeam
citeai
citeaØ
citeam
citeați
citeau
a mânca
mâncam
mâncai
mânca Ø
mâncam
mâncați
mâncau
Într-un text literar,
imperfectul se folosește, de obicei, în pasajele descriptive (descrierea unui
loc, a unei persoane, a unui obiect etc.).
Observații
1.
Verbul
a trebui are la persoana a III-a, numărul plural formele trebuia
și trebuiau; pentru toate
celelalte persoane, există o singură formă – trebuia.
eu
trebuia
tu
trebuia
el/ea
trebuia
noi
trebuia
voi
trebuia
ei/ele
trebuia / trebuiau
2.
Formele
de imperfect ale verbului a
voi sunt:
voiam
voiai
voia
voiam
voiați
voiau
Formele
vroiam, vroiai, vroia,
vroiați, vroiau NU sunt acceptate de normă. Ele sunt rezultatul
combinării dintre forma de imperfect a verbului a voi și forma de
imperfect a verbului a
vrea.
voiam + vream = vroiam
II.
Perfectul compus
Am citit toată vacanța.
Perfectul compus arată o acțiune desfășurată în trecut și terminată până în
momentul vorbirii.
Are următoarea structură: formele
verbului auxiliar a avea + forma de participiu a verbului de conjugat
a veni
am venit
ai venit
a venit
am venit
ați venit
au venit
În textele literare,
perfectul compus se folosește, de obicei, în relatarea întâmplărilor.
Observații
1.
Semiadverbele
mai, tot, prea, și apar intercalate între auxiliar și forma de
participiu; norma nu acceptă folosirea lor înaintea auxiliarului.
Greșit: Dan mai a venit pe la noi.
Corect: Dan a mai venit pe la noi.
2.
Verbele
la perfect compus pot apărea cu formă inversată, mai ales în textele literare
și în limbajul religios.
Venit-au păsărelele înapoi.
Au venit
păsărelele înapoi.
„Zis-a Domnul pilda aceasta.”
3.
Când
sunt inversate formele de perfect compus, între participiu și auxiliar se pot
intercala pronume.
În acest caz, la forma de participiu apare
un sunet de legătură (-u).
Văzutu–l-ați pe Dan?
L-ați văzut pe Dan?
III.
Perfectul simplu
„Subraț termină al
doilea. Și el trase un
scuipat în groapă, înainte de porni spre corturi. Stanley îi urmări așa pe colegii lui,
unul câte unul, scuipând în gropi și pornind spre corturi.” (Louis Sachar, Tabăra)
Perfectul simplu, în limba vorbită, exprimă o acțiune trecută, desfășurată
recent.
În limba română de astăzi, perfectul simplu se folosește preponderent în
zona Olteniei.
Este întâlnit în textele narative literare, fiind folosit ca timp al
povestirii la persoana a III-a (ca în fragmentul de mai sus).
Unii vorbitori folosesc perfectul simplu cu intenție ironică:
Vorbi și Dan.
Sufixele de perfect simplu sunt:
·
–a–: a mânca
mâncai
mâncași
mâncă
mâncarăm
mâncarăți
mâncară
·
–u-: a vedea
văzui
văzuși
văzu
văzurăm
văzurăți
văzură
·
–se-: a merge
mersei
merseși
merse
merserăm
merserăți
merseră
·
-i-: a citi
citii
citiși
citi
citirăm
citirăți
citiră
·
-â-: a coborî
coborâi
coborâși
coborî
coborârăm
coborârăți
coborâră
Formele de perfect simplu au următoarele desinențe:
I, sg. -i
II, sg. -și
III, sg. Ø
I, pl, –răm
II, pl, –răți
III, pl, –ră
Observații
1. Verbele a căror formă de infinitiv se termină în -i (a citi, a
dormi, a privi etc.) au la forma de perfect simplu, persoana I, numărul
singular doi -i și la forma de persoana a III-a, singular un singur -i.
eu citii (cit- (radical) –i- (sufix) – i (desinență)
el citi (cit – (radical) –i- (sufix)
–
Ø (desinență zero)
Așadar, la
persoana a III-a, numărul singular, formele de perfect simplu nu au desinență.
2. Există în română câteva verbe de
conjugarea a IV-a care se scriu cu doi -i la infinitiv
(a înmii, a pustii, a prii, a se sfii). La persoana I, numărul
singular și la persoana a III-a numărul singular, aceste verbe se vor conjuga
astfel:
eu pustiii (pusti – (radical) – i -(sufix) –i (desinență)
el pustii (pusti – (radical) –i (sufix) – Ø (desinență
zero)
3. Verbele a fi și
avea au următoarele forme de perfect simplu.
a fi
eu fui
tu fuși
el/ea fu
noi furăm
voi furăți
ei/ele fură
a avea
eu avui
tu avuși
el/ea avu
noi avurăm
voi avurăți
ei/ele avură
IV.
Mai-mult-ca-perfectul
Când am ajuns acasă, copiii făcuseră deja proiectul.
Mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută (făcuseră) și
încheiată înaintea altei acțiuni trecute (am ajuns).
Sufixul de mai-mult-ca-perfect este -se-, care se adaugă după sufixul de perfect
simplu.
Desinențele sunt aceleași ca la perfect simplu; excepție face forma de
persoana I, numărul singular, unde desinența este -m, nu -i.
Perfect simplu
a mânca
eu mâncai
tu mâncași
el/ea mâncă
noi mâncarăm
voi mâncarăți
ei/ele mâncară
Mai-mult-ca-perfect
a mânca
eu mâncasem
tu mâncaseși
el/ea mâncase
noi mâncaserăm
voi mâncaserăți
ei/ele mâncaseră
Atenție!
La persoana a II-a, numărul singular, desinența este -și, nu –i.
Citisei mesajul
de la Dan? (greșit)
Citiseși mesajul de la Dan?
(corect)
Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).
Multumesc eram intr-o situatie critica. O sa mai repet