Modul indicativ. Trecutul
Când am ajuns acasă, mama citea.
Ce mâncași azi, Dan?
Copiii din acea zonă nu merseseră niciodată la teatru.
Modul indicativ are patru timpuri prin care se pot exprima acțiuni din trecut:
a) imperfectul
b) perfectul compus
c) perfectul simplu
d) mai-mult-ca-perfectul
I. Imperfectul
Tata vorbea la telefon când a bătut cineva la ușă.
Imperfectul exprimă o acțiune trecută (vorbea), petrecută în același timp cu o altă acțiune trecută (a bătut); are valoare durativă.
Sufixele de imperfect sunt: -ea– și -a- (sunetele care arată timpul).
Desinențele sunt: –m, -i, Ø, -m, -ți, -u (sunetele care arată persoană și numărul).
a citi a mânca
citeam mâncam
citeai mâncai
citeam mâncam
citeați mâncați
citeau mâncau
Într-un text literar, imperfectul se folosește, de obicei, în pasajele descriptive (descrierea unui loc, a unei persoane, a unui obiect etc.).
Observații
1. Verbul a trebui are la persoana a III-a, numărul plural formele trebuia și trebuiau; pentru toate celelalte persoane, există o singură formă – trebuia.
eu trebuia
tu trebuia
el/ea trebuia
noi trebuia
voi trebuia
ei/ele trebuia / trebuiau
2. Formele de imperfect ale verbului a voi sunt:
voiam
voiai
voia
voiam
voiați
voiau
Formele vroiam, vroiai, vroia, vroiați, vroiau NU sunt acceptate de normă. Ele sunt rezultatul combinării dintre forma de imperfect a verbului a voi și forma de imperfect a verbului a vrea.
voiam + vream = vroiam
II. Perfectul compus
Am citit toată vacanța.
Perfectul compus arată o acțiune desfășurată în trecut și terminată până în momentul vorbirii.
Are următoarea structură: formele verbului auxiliar a avea + forma de participiu a verbului de conjugat
a veni
am venit
ai venit
a venit
am venit
ați venit
au venit
În textele literare, perfectul compus se folosește, de obicei, în relatarea întâmplărilor.
Observații
1. Semiadverbele mai, tot, prea, și apar intercalate între auxiliar și forma de participiu; norma nu acceptă folosirea lor înaintea auxiliarului.
Greșit: Dan mai a venit pe la noi.
Corect: Dan a mai venit pe la noi.
2. Verbele la perfect compus pot apărea cu formă inversată, mai ales în textele literare și în limbajul religios.
Venit-au păsărelele înapoi.
Au venit păsărelele înapoi.
„Zis-a Domnul pilda aceasta.”
3. Când sunt inversate formele de perfect compus, între participiu și auxiliar se pot intercala pronume. În acest caz, la forma de participiu se apare un sunet de legătură (-u).
Văzutu–l-ați pe Dan?
L-ați văzut pe Dan?
III. Perfectul simplu
„Subraț termină al doilea. Și el trase un scuipat în groapă, înainte de porni spre corturi. Stanley îi urmări așa pe colegii lui, unul câte unul, scuipând în gropi și pornind spre corturi.” (Louis Sachar, Tabăra)
Perfectul simplu, în limba vorbită, exprimă o acțiune trecută, desfășurată recent.
În limba română de astăzi, perfectul simplu se folosește preponderent în zona Olteniei.
Este întâlnit în textele narative literare, fiind folosit ca timp al povestirii la persoana a III-a (ca în fragmentul de mai sus).
Unii vorbitori folosesc perfectul simplu cu intenție ironică:
Vorbi și Dan.
Sufixele de perfect simplu sunt:
· –a–: a mânca
mâncai
mâncași
mâncă
mâncarăm
mâncarăți
mâncară
· –u-: a vedea
văzui
văzuși
văzu
văzurăm
văzurăți
văzură
· –se-: a merge
mersei
merseși
merse
merserăm
merserăți
merseră
· -i-: a citi
citii
citiși
citi
citirăm
citirăți
citiră
· -â-: a coborî
coborâi
coborâși
coborî
coborârăm
coborârăți
coborâră
Formele de perfect simplu au următoarele desinențe:
I, sg. -i
II, sg. -și
III, sg. Ø
I, pl, –răm
II, pl, –răți
III, pl, –ră
Observații
1. Verbele a căror formă de infinitiv se termină în -i (a citi, a dormi, a privi etc.) au la forma de perfect simplu, persoana I, numărul singular doi -i și la forma de persoana a III-a, singular un singur -i.
eu citii (cit- (radical) –i- (sufix) – i (desinență)
el citi (cit – (radical) –i- (sufix) – Ø (desinență zero)
Așadar, la persoana a III-a, numărul singular, formele de perfect simplu nu au desinență.
2. Există în română câteva verbe de conjugarea a IV-a care se scriu cu doi -i la infinitiv (a înmii, a pustii, a prii, a se sfii). La persoana I, numărul singular și la persoana a III-a numărul singular, aceste verbe se vor conjuga astfel:
eu pustiii (pusti – (radical) – i -(sufix) –i (desinență)
el pustii (pusti – (radical) –i (sufix) – Ø (desinență zero)
3. Verbele a fi și avea au următoarele forme de perfect simplu.
a fi a avea
eu fui eu avui
tu fuși tu avuși
el/ea fu el/ea avu
noi furăm noi avurăm
voi furăți voi avurăți
ei/ele fură ei/ele avură
IV. Mai-mult-ca-perfectul
Când am ajuns acasă, copiii făcuseră deja proiectul.
Mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută (făcuseră) și încheiată înaintea altei acțiuni trecute (am ajuns).
Sufixul de mai-mult-ca-perfect este -se-, care se adaugă după sufixul de perfect simplu.
Desinențele sunt aceleași ca la perfect simplu; excepție face forma de persoana I, numărul singular, unde desinența este -m, nu -i.
Perfect simplu Mai-mult-ca-perfect
a mânca a mânca
eu mâncai eu mâncasem
tu mâncași tu mâncaseși
el/ea mâncă el/ea mâncase
noi mâncarăm noi mâncaserăm
voi mâncarăți voi mâncaserăți
ei/ele mâncară ei/ele mâncaseră
Atenție!
La persoana a II-a, numărul singular, desinența este -și, nu –i.
Citisei mesajul de la Dan? (greșit)
Citiseși mesajul de la Dan? (corect)
Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).