Conjuncția. Fraza. Raporturi sintactice

Conjuncția

            Gigi și Victor sunt cei mai buni prieteni.

            Bunicul este amuzant și inteligent.

            Diseară voi mânca pizza sau paste.

            Am un telefon nou și performant.

Propoziția este comunicarea cu un singur predicat.

            Dan citește în fiecare seară și Maria desenează.

            Mâine vom merge la film sau vom sta din nou acasă.

            Aș merge la mare, dar nu am bani.

Fraza este comunicarea cu două sau mai multe predicate. Așadar, o frază conține cel puțin două propoziții.

Numărul de predicate dintr-o frază este egal cu numărul de propoziții.

            La vară vreau/1 să mergem în Italia,/2 să vizităm Roma,/3 să mergem pe străzile încărcate cu mii de ani de istorie/4 și să încercăm toate bunătățile din bucătăria tradițională./5

            cinci predicate = cinci propoziții

            Conjuncția este o partea de vorbire neflexibilă care, în propoziție, leagă două cuvinte ce au aceeași funcție sintactică (subiect, nume predicativ, atribut, complement direct etc), iar în frază leagă două propoziții de același fel sau diferite.

Conjuncțiile sunt de două feluri:

1. coordonatoare

2. subordonatoare

1. Conjuncțiile coordonatoare

·         leagă, la nivel de propoziție, două cuvinte cu aceeași funcție sintactică                   

            Am un câine prietenos și jucăuș.

și – conjuncție coordonatoare care leagă două cuvinte cu funcția sintactică de atribut;

·         leagă la nivel de frază, două propoziții de același fel (ambele principale sau ambele secundare)

                         Astăzi îmi fac temele/1 și mâine merg la bunici./2

și – conjuncție coordonatoare care leagă două propoziții de același fel (principale)

Conjuncțiile coordonatoare sunt:

a) copulative: și, nici;

b) adversative: dar, iar, însă, ci, or;

c) disjunctive: sau, ori, fie, sau….sau, ori….ori, fie….fie;

d) concluzive: deci, așadar;

Observații

1. Înainte de dar, iar, însă, ci se pune virgulă.

            Nu vreau tort, ci înghețată.

2. Înainte de sau, ori, fie nu se pune virgulă.

            Vrei apă sau suc?

3. Se pune virgulă înainte de al doilea sau, ori, fie atunci când acestea apar în pereche.

            Mama mi-a spus că fie iau note bune, fie mă pedepsește.

            Ori înveți, ori îți vezi de treaba ta.

4. Când apar în interiorul propoziției, deci și însă nu se izolează prin virgule.

            Am învățat pentru test,/1 am luat deci notă mare./2

2. Conjuncțiile subordonatoare apar doar la nivel de frază și leagă două propoziții diferite.

Vreau/1să învăț limba engleză./2

să – conjuncție subordonatoare care leagă P1 de P2 (propoziția principală de propoziția secundară)

Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare sunt: că, să, ca să, ca…să, dacă, deși, fiindcă, deoarece, pentru că, întrucât, chiar dacă, astfel încât, încât etc.

                        Am luat notă mică la test,/1 deși am învățat./2

deși – conjuncție subordonatoare care leagă P1 de P2.

După structură, conjuncțiile sunt:

a) simple (un singur termen): dar, iar, și, să etc.;

b) compuse (doi sau mai mulți termeni): ca să, deși etc.

Raporturi sintactice în frază

            Aș merge la munte, dar nu am timp.

Fraza este comunicarea în care există două sau mai multe predicate. Așadar, într-o frază trebuie să existe minimum două propoziții.

Observație: numărul de predicate dintr-o frază = numărul de propoziții

            Am observat târziu că nu am la mine încărcătorul și l-am rugat pe Doru să mi-l împrumute pe al lui.

                        patru predicate = patru propoziții

În frază, există două tipuri de propoziții:

1. principale = sensul și prezența lor nu depind de o altă propoziție;

2. secundare = sensul și prezența lor depind de o altă propoziție din frază;

                        Am întârziat la școală,/1 pentru că nu a venit autobuzul./2

Propoziția 1 (P1) este principală (sensul ei nu depinde e o altă propoziție).

Propoziția 2 (P2) este secundată (prezența și sensul ei depind de P1).

În frază, propozițiile pot fi în raport de coordonare sau în raport de subordonare.

1. Raportul de coordonare presupune ca propozițiile legate să fie de același fel (ambele principale sau ambele secundare).

                        Gigi cântă/1 și Maria dansează./2

Raportul de coordonare se realizează prin:

            a) juxtapunere – propozițiile sunt alăturate și se leagă prin virgulă;

                        Azi scriu/1, mâine citesc./2 

Între P1 și P2 există un raport de coordonare prin juxtapunere (,).

            b) joncțiune – propozițiile se leagă prin conectori, cuvinte de legătură, adică prin conjuncții coordonatoare (și, nici, dar, iar, însă, ci, sau, ori, fie, deci, așadar).

                        Mâine plouă,/1 dar nu-mi iau umbrela cu mine./2

            Între P1 și P2 există un raport de coordonare prin joncțiune (dar).

2. Raportul de subordonare se realizează între propoziții diferite (o principală și o secundară sau două secundare cu statut sintactic diferit); propozițiile sunt legate prin conjuncții și locuțiuni conjuncționale (că, să, ca să, ca…să, dacă, deși, fiindcă, deoarece, pentru că, întrucât, chiar dacă, astfel încât, încât etc.) sau prin alte cuvinte de legătură (care, cine, ce, ceea ce, cât, unde, cum, când, oricum, oricare, oricine, orice, oriunde, oricând).

                        Nu știu/1 să cânt muzică populară./2

                        P1 = propoziție principală

                        P2 = propoziție secundară (este introdusă printr-o conjuncție subordonatoare)

            Între P1 și P2 există un raport de subordonare (să)

                        Mergem la cumpărături/1 când se întoarce tata acasă./2

                        P1 = propoziție principală

                        P2 = propoziție secundară

            Între P1 și P2 există un raport de subordonare (când).

                        Nu știu/1 să cânt/2 sau să dansez./3

                        P1 = propoziție principală

                        P2 = propoziție secundară

                        P3 = propoziție secundară

            Între P1 și P2 există un raport de subordonare (să).

            Între P2 și P3 există un raport de coordonare prin joncțiune (sau).

            Simplificând discuția, putem spune că ne putem da seama de raportul care există între două propoziții, uitându-ne la elementul prin care sunt legate.  

·         două propoziții sunt de același fel, deci sunt în raport de coordonare (prin juxtapunere sau joncțiune) atunci când între ele există fie doar virgulă, fără alt cuvânt de legătură, fie una dintre conjuncțiile coordonatoare (și, nici, sau, ori, fie, dar, iar, însă, ci, or, deci, așadar).                                                                                                                  

            De dimineață, am făcut un ceai de mentă/1, l-am băut/2 și am plecat în mare grabă la serviciu./3

                        P1 = propoziție principală

                        P2 = propoziție principală

                        P3 = propoziție principală

            Între P1 și P1 există un raport de coordonare prin juxtapunere (,).

            Între P2 și P3 există un raport de coordonare prin joncțiune (și).

·         două propoziții sunt în raport de subordonare atunci când între ele există o conjuncție subordonatoare (că, să, ca să, ca…să, dacă, deși, fiindcă, deoarece, întrucât, încât etc.). fie un alt element de relație din seria: care, cine, ce, ceea ce, cât, unde, cum, când, oricum, oricare, oricine, orice, oriunde, oricând.

            Am auzit/1 că mâine va prezenta proiectul Dan,  

                        P1 = propoziție principală

                        P2 = propoziție secundară

            Între P1 și P2 există un raport de subordonare (că)