Forme verbale nepersonale

 

Venind spre casăl-am văzut pe noul nostru vecin.

am văzut – verb predicativ, mod indicativ, timp perfect compus, persoana I, număr singular, funcție sintactică de predicat verbal

venind – verb predicativ, formă de gerunziu, funcție sintactică de circumstanțial de timp

 

Atunci când nu au categoria modului (când nu sunt conjugate la indicativ, conjunctiv, condițional-optativ sau imperativ), verbele sunt folosite cu formă nepersonală.

 Un verb cu formă  nepersonală NU își schimbă forma în funcție de persoană și număr și NU poate avea funcția sintactică de predicat verbal.

În română, există patru forme verbale nepersonale:

a) infinitivul (a citi)

b) gerunziul (citind)

c) supinul (de citit, pentru citit)

d) participiul (citit)

 

ATENȚIE!

Verbele predicative sunt în propoziție predicate verbale DOAR DACĂ sunt conjugate la unul dintre modurile: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ sau imperativ. 

 

Supinul 

Supinul este o formă verbală nepersonală care denumește acțiunea. 

 

Supinul are următoarea structură: prepoziție (de/la/pentru)+ forma de participiu

de citit

pentru scris

la arat

pentru săpat

 

Avem de citit „Amintiri din copilărie”.

Supinul nu poate avea funcția sintactică de predicat verbal. 

de citit = verb predicativ, formă nepersonală de supin, conjugarea a IV-a, funcție sintactică de complement direct

 

Funcții sintactice

1. subiect (se subordonează unor structuri impersonale de tipul: este bine, este rău, este necesar etc.) Este greu de învățat toată poezia până mâine. 

2. complement direct: Avem de scris o compunere despre vacanța de iarnă.

3. nume predicativ: Ochelarii sunt pentru citit.

4. complement prepozițional: Se bagă la alergat.

                                                     Se apucă de citit.

5. circumstanțial de scop: Dan merge la cules.  (Dan merge cu scopul de a culege)

                                                Dan a plecat la furat.

6. atribut verbal: Mi-am cumpărat mașină de cusut.

 

 

Formă negativă: de neprivit, de necitit

 

 

Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook:  https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).

Forme verbale nepersonale. Supinul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *