Este încă un an școlar dificil, mai ales pentru elevii care au trecut de la nivelul primar la cel gimnazial. Pentru a veni în sprijinul elevilor, dar și al părinților, prezentăm mai jos o variantă de lucrare semestrială. Din cauză ca așezarea în pagină ar fi avut de suferit, nu am lăsat punctajele pentru fiecare item.
Precizăm că această variantă este pentru o clasă în care elevii au un ritm de învățare mediu.
Lucrare semestrială
Citeşte cu atenție următorul text :
Dimineaţa, în drum spre şcoală, Charlie vedea tablete imense de ciocolată în vitrinele magazinelor şi se oprea să se holbeze la ele, cu nasul lipit de geam, simţind cum îi lasă gura apă de poftă. De mai multe ori pe zi, vedea cum alţi copii scoteau din buzunare batoane cu cremă, pe care le mestecau lacomi. Iar asta, desigur, era tortură pură!
O dată pe an doar, de ziua lui, apuca şi Charlie Bucket să guste o fărâmă de ciocolată. Toţi membrii familiei puneau bănuţi de-o parte pentru această ocazie specială, iar, când sosea ziua cea mare, Charlie era întotdeauna cadorisit cu un baton mititel de ciocolată doar al lui. Şi, de fiecare dată când îl primea, în acele dimineţi miraculoase când era ziua lui, îl punea cu grijă într-o cutiuţă de lemn, care îi aparţinea, şi îl preţuia de parcă ar fi fost aur curat; apoi, în zilele următoare, nu îşi permitea decât să îl privească, fără să îl atingă. Când, în cele din urmă, nu mai rezista, desfăcea o bucăţică minusculă de ambalaj, într-un colţ,care scotea la iveală o bucăţică minusculă de ciocolată, din care lua o bucăţică minusculă — doar cât să permită gustului încântător de dulce să i se împrăştie încet pe limbă. În ziua următoare, mai ronţăia un picuţ, şi tot aşa. În felul ăsta, Charlie făcea ca batonul lui de ciocolată de zece cenţi să îl ţină mai bine de o lună.
Dar încă nu v-am spus ce lucru îl chinuia pe Charlie, iubitorul de ciocolată, mai mult decât orice altceva. Acest lucru, pentru el, era mult, mult mai rău decât să vadă tabletele de ciocolată în vitrine sau pe ceilalţi copii molfăind batoane cu cremă chiar în faţa lui. Era cea mai groaznică tortură pe care v-o puteţi imagina, şi anume: Chiar în acel oraş de fapt, chiar în faţa casei în care locuia Charlie, se afla o imensă fabrică de ciocolată!
(Roald Dahl, Charlie şi fabrica de ciocolată)
Rezolvă următoarele sarcini de lucru, pornind de la textul dat.
Partea I 60 de puncte
A.
1. Formulează două idei principale/secundare pe baza textului dat.
2. Transcrie două cuvinte-cheie din text.
3. Încercuiește A (adevărat) sau F (fals).
a) Lui Charlie îi place când îi vede pe colegii lui mâncând batoane de ciocolată. A F
b) De ziua lui, Charlie primește un baton mare de ciocolată. A F
c) Pentru Charlie, cel mai rău lucru e să vadă tabletele de ciocolată în vitrină. A F
4. Precizează locul și timpul întâmplărilor din textul de mai sus.
5. Răspundeți la următoarele întrebări:
a) În cât timp termină băiatul de mâncat batonul de ciocolată primit de ziua lui?
b) Cât costă cadoul pe care îl primește Charlie de ziua lui ?
B.
6. Scrie câte un sinonim potrivit pentru următoarele cuvinte din text: imense, punea, miraculoase.
7. Precizați numărul de sunete din următoarele cuvinte: ciocolată, chiar, imagina, era.
8. Transformă următoarea propoziție dezvoltată într-o propoziție simplă : Dimineaţa, în drum spre şcoală, Charlie vedea tablete imense de ciocolată în vitrinele magazinelor.
9. Alegeți răspunsul corect :
În cuvântul puneau există :
a) trei vocale și o semivocală ;
b) două semivocale și două vocale ;
c) trei semivocale și o vocală
10. Precizați timpul verbelor din următoarele propoziții:
· Charlie primea mereu ciocolată de ziua lui.
· Anul trecut, în vacanța de iarnă, vecinul meu a mers la munte.
· Andrei, văzuși că a nins nins azi-dimineață ?
· Doar copiii ascultători vor primi cadouri anul acesta.
11. Construiește două propoziții în care să folosești verbul a citi și verbul a face la modul imperativ, persoana a II, numărul singular, forma negativă.
12. Construiește un enunț în care să folosești verbul a fi cu valoare auxiliară.
Partea a II-a 30 de puncte
Redactează o compunere, de 80-120 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută la o aniversare a unui prieten.
Vei avea în vedere:
– să ai un conținut adecvat cerinței;
– să alegi un titlu potrivit;
– să respecți structura unei compuneri;
– să te încadrezi în limitele de spațiu;
– să respecți normele de ortografie și de punctuație;
– să scrii îngrijit, organizat.
Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).