Exerciții recapitulative
Pregătire pentru teză – semestrul al II-a
Clasa a V-a
Citește cu atenție fragmentul următor și apoi rezolvă cerintele date:
Dorothy trăia în mijlocul câmpiilor întinse din Kansas cu unchiul ei Henry, care era fermier, şi cu mătușa Em, care era nevasta fermierului. Casa în care locuiau era mică, pentru că materialul trebuincios pentru ridicarea ei fusese adus cu căruța de la mare depărtare. Casa avea patru pereți, o podea şi un tavan care închipuiau o odaie. Această odaie conţinea şi o maşină de gătit ruginită, un dulap pentru vase, o masă, trei sau patru scaune și paturile. Unchiul Henry și mătuşa Em aveau patul lor mare într-un colț, şi în alt colț se afla patul cel mic al lui Dorothy. Casa n-avea pod, nici pivniță, doar o gaură mică, săpată în pământ şi numită „pivința pentru ciclon”, unde familia putea să se adăpostească în cazul când se ridica unul dintre acele mari vârtejuri de vânt care erau destul de puternice pentru a sfărâma orice aşezare omenească din calea lor. În mijlocul podelei se afla un chepeng pe care, dacă îl ridicai, vedeai o scară ce ducea într-o gaură mică şi întunecoasă.
Când Dorothy stătea în pragul casei şi îşi rotea privirea în jurul ei, cât vedea cu ochii era numai o câmpie vastă şi cenuşie. Niciun pom şi nicio casă nu întrerupeau întinderea șesului care, pretutindeni, se apropia parcă de cer. Soarele pârjolise pământul arat, prefăcându-l într-o masă cenuşie era în care se vedeau mici crăpături. Nici măcar iarba nu era verde, pentru că soarele uscase creștetul firelor ei lungi până când căpătaseră aceeași culoare cenușie ce se vedea pretutindeni în jur. Casa fusese şi ea odată zugrăvită, dar soarele coșcovise tencuiala, iar ploile o spălaseră, și acum casa se înfățișa la fel de posomorâtă și de cenușie ca orice lucru de aici.
Când matușa Em venise să locuiască în locurile acestea, fusese o femeie tânără și drăguță Soarele și vântul o schimbaseră însă și pe ea. Îi furaseră sclipirea ochilor, lăsându-le o culoare posacă și cenușie; îi furaseră şi roşeaţa obrajilor și a buzelor, care acum erau și ele cenuşii. Era slabă și prăpădită și nu zâmbea nicicând.
(L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz)
Partea I
1. Alege C (corect) sau I (incorect) în funcție de valoarea de adevăr a enunțurilor următoare.
a) Dorothy trăiește cu părinții ei în mijlocul câmpiilor din Kansas. I C
b) În caz de vreme rea, cei trei se adăpostesc în pivniță. I C
c) Din cauza soarelui puternic, iarba are culoarea cenușie. I C
d) Em este o femeie drăguță și are ochii albaștri. . I C
2. Transcrie din text două secvențe descriptive.
3. Explică secvența [Sorarele și vântul] îi furaseră sclipirea ochior, lăsându-le o culoare posacă și cenușie.
4. Scrie sinonime potrivite sensul cuvintelor subliniate în text.
5. Scrie antonime potrivite pentru sensul din text al cuvintelor marcate cu verde.
6. Transcrie din text trei cuvinte care aparțin câmpului lexical al obiectelor de mobilier.
7. Precizează felul sunetelor din cuvintele următoare, după modelul dat: trăia, trei, câmpiilor, fermierului, podelei.
Model: stă-team = CCV CSVC
V= vocală, S = semivocală, C = consoană
8. Precizează numărul de sunete pentru cuvintele: ciclon, cenușie, chepeng, ochilor, ea.
9. Precizează modul, timpul, persoana și numărul pentru formele verbale marcate în text cu galben.
10. Rescrie propoziția Dorothy stătea în pragul casei., trecând verbul la modul indicativ, timpul perfect compus.
11. Construiește un enunț în care verbul a vrea să aibă valoare auxiliară.
12. Construiește un enunț în care verbul a face să fie la modul imperativ, persoana a II-a, numărul singular, cu formă negativă.
13. Transcrie primele trei predicate verbale din al doilea paragraf.
14. Precizează felul subiectului, din punctul de vedere al strucutrii, din enunțul: Soarele și vântul o schimbaseră însă și pe ea.
15. Transcrie din primul paragraf:
a) două substantive proprii;
b) două substantive comune.
16. Transcrie din primul paragraf al textului:
– un substantiv nearticulat:………………………
– două substantive articulate cu articol hotărât:………………………………………………………
– două substantive articulate cu articol nehotărât:……………………………………………………
17. Transcrie din secvența următoare substantivul care poate avea aceeași formă și la singular, și la plural: Când Dorothy stătea în pragul casei şi îşi rotea privirea în jurul ei, cât vedea cu ochii era numai o câmpie vastă şi cenuşie.
18. Taie intrusul din fiecare serie de mai jos:
a) fermier, căruță, brad, pom;
b) casă, mătușă, câmpie, cer;
c) lucru, dulap, floare, vârtej.
19. Precizează ce parte de propoziție sunt substantivele marcate în text cu mov.
20. Construiește două enunțuri în care substantivul comun copil să fie:
a) subiect;
b) atribut;
21. Precizează persoana, numărul și genul pentru pronumele personale marcate în text cu albastru.
22. Precizează ce parte de propoziție este pronumele personal scris cu albastru deschis în primul paragraf.
23. Formulează o întrebare adresată unui rege în care să folosești o formulă reverențioasă potrivită pentru statutul său.
24. Transcrie adjectivele din paragraful al doilea și precizează felul lor.
25. Analizează substantivele marcate cu roșu în text.
26. Construiește trei enunțuri în care adjectivul interesant să fie:
a) la gradul comparativ de superioritate;
b) la gradul superlativ relativ de superioritate;
c) la gradul superlativ absolut de inferioritate.
27. Transcrie din primul paragraf al textului două numerale cardinale.
28. Construiește trei enunțuri în care o să fie:
a) articol nehotărât;
b) pronume personal;
c) numeral cardinal.
29. Subliniază varianta corectă:
a) Bunica nu voia/nu vroia să ne viziteze, dar am convins-o.
b) Sper că lui Dan îi va place/va plăcea cadoul.
c) Dan nu dormii/nu dormi decât două ore.
d) Acești artiști creează/crează/creiază mereu spectacol.
e) Nu face/nu fă gălăgie!
f) Am luat pentru nepoți mai multe ciocolate/ciocolăți.
g) Vecinii noștri pleacă devreme la servici/serviciu.
h) Pe acest raion sunt doar aragazuri/aragaze.
i) Mie/mi-e dor de bunicii mei.
j) Nu știu cel/ce-l supără pe Gigi.
k) Îmi plac aceste tricouri roze/roz.
l) Mă întristează cenuși/cenușii/cenușiii nori care se văd pe cer.
m) I-am trimis tema și colegului cel/celui nou.
n) La revedere, dragele/dragile mele colege!
o) Dan a făcut o vizită inopinantă/inopinată.
p) Tatăl meu este tânăr, dar are părul grizonant/grizonat.
q) Le ședință au fost douăsprezece/doisprezece persoane.
r) Orele încep la ora douăsprezece/doisprezece.
s) În clasă sunt optisprezece/optsprezece/optusprezece.
t) Dan a fost al trei-lea/ al treilea concurent înscris.
Partea a II-a
Scrie un text descriptiv, de minimum 110 de cuvinte, în care să-ți prezinți locuința. Folosește două figuri de stil diferite și subliniază-le.
Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).
cum facem roost de rezolvarile la pregatire pentru teza clasa a VI A. CONTRA COST?
Bună ziua,
Nu, nu trebuie să plătiți nimic pentru sugestiile de rezolvare. Vi le putem trimite pe mail gratuit.
Si noi am dori baremul.Va multumesc!! gont_betty@yahoo.com
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.
Bună ziua! Îmi puteți trimite sugestiile de rezolvare a Exercițiilor recapitulative
Pregătire pentru teză – semestrul al II-a
Clasa a V-a?
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.
As dori , va rog, sugestii de rezolvare. Mulțumesc frumos!
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.
Bună seara!
Rezolvările la : Pregătire teză la lb română, pe sem ll, putem obține?
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.
Bună ziua! Îmi puteți trimite sugestii le de rezolvare a Exercițiilor recapitulative
Pregătire pentru teză – semestrul al II-a
Clasa a V-a?
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.
vreau si eu raspunsuril pe aceasta adresa de gmail
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.
Buna ziua ! Îmi puteți trimite pe mail rezolvarea pr clasa a Va romana semestrul 2 ? Mulțumesc frumos !
V-am trimis pe e-mail sugestii de rezolvare.