Subiectul
Soarele pârjolise pământul arat, prefăcându-l într-o masă cenuşie în care se vedeau mici crăpături. Nici măcar iarba nu era verde, pentru că soarele uscase creștetul firelor ei lungi […]. Casa fusese şi ea odată zugrăvită, dar soarele coșcovise tencuiala, iar ploile o spălaseră, și acum casa se înfățișa la fel de posomorâtă și de cenușie ca orice lucru de aici.
(L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz)
Subiectul este o parte principală de propoziție care se acordă în număr și persoană cu predicatul și care denumește autorul acțiunii sau persoana/obiectul despre care se vorbește în propoziție.
Au venit înapoi păsările călătoare.
Subiectul este de două feluri:
a) exprimat
b) neexprimat
I. Subiectul exprimat (scris, prezent grafic)
Subiectul exprimat se realizează prin:
a) substantiv (comun sau propriu)
Au ajuns copiii acasă.
Dan a câștigat concursul de șah.
.
b) pronume personal, personal de politețe
Ei au plecat cel mai devreme. (personal)
Dumnealui a întârziat din nou? (personal de politețe)
c) numeral cardinal/ordinal cu valoare pronominală
Trei dintre ei au câștigat concursul de dans. (cardinal)
Al doilea a lipsit și data trecută. (ordinal)
II. Subiectul neexprimat (se deduce din enunț, din forma predicatului)
În limba română nu este obligatorie exprimarea subiectului, așa cum este în franceză sau în engleză, de exemplu.
fr. Je mange.
eng. I am eating,
rom. Mănânc.
Subiectul neexprimat este de două feluri:
a) inclus – când predicatul este exprimat prin verb la persoanele I și a II-a, singular și plural; subiectul este dedus din desinență sau din forma verbului auxiliar
Ai întârziat toată săptămâna. (tu ai întârziat)
ai întârziat = persoana a II-a, numărul singular
Subiectul predicatului ai întârziat este neexprimat, inclus.
Mergeți mai repede. (voi mergeți)
mergeți = persoana a II-a, numărul plural
Subiectul predicatului mergeți este neexprimat, inclus.
b) subînțeles – când predicatul este exprimat prin verb la persoana a III-a, iar subiectul a fost exprimat într-un context anterior.
Bunica locuiește singură la țară. În fiecare duminică Ø merge la biserică.
Subiectul predicatului merge este neexprimat, subînțeles.
În funcție de structură, subiectul poate fi:
a) simplu (exprimat printr-un singur termen)
Dan citește povești cu zâne.
b) multiplu (exprimat prin doi sau mai mulți termeni):
Dan și Victor citesc povești cu zâne.
Când subiectul este multiplu, acordul cu predicatul se face:
· la plural – când între termeni există și sau nici;
Cartea și caietul sunt pe masa din sufragerie.
sunt – persoana a III-a, numărul plural
Nici Dan, nici Victor, nici Matei nu au mers în excursie.
nu au mers = persoana a III-a, numărul plural
· la singular – când între termeni există nici, sau, ori, fie, sau…sau, ori…ori, fie…fie:
Nici Dan, nici Victor, nici Matei nu a mers în excursie.
nu a mers = persoana a III-a, numărul singular
Dan sau Victor va închide clasa a astăzi.
va închide – persoana a III-a, numărul singular
!Când între termeni există nici, acordul subiectului cu predicatul este fie la singular, fie la plural.
Termenii unui subiect multiplu pot apărea și la distanță:
Laudele primite de la director, valul de aplauze din sală, aprecierile venite de la oameni necunoscuți și încrederea dată de public m-au făcut să merg mai departe.
Observații
1. Între subiect și predicat nu se pune virgulă; există însă și excepții:
Dan citește zilnic.
Dan, vecinul meu, citește zilnic.
Dan, care a fost la olimpiada de matematică, citește zilnic.
2. Într-un text, fiecare predicat are un singur subiect; există și contexte în care apare un subiect dublu exprimat, atunci când se accentuează o anumită idee:
Casa fusese şi ea odată zugrăvită.
Profesorii greșesc și ei.
3. Unele verbe nu acceptă subiect (a ploua, a tuna, a fulgera, a burnița etc.):
Plouă neîncetat de două ore.
4. În română, se recomandă evitarea folosirii subiectului exprimat prin pronume personal la persoanele I și a II.
Eu am citit o poveste cu zâne. (nerecomandat)
Am citit o poveste cu zâne.
Se poate folosi subiectul exprimat, atunci când acesta are valoare de insistență sau de opoziție:
Eu am greșit, eu plătesc.
Eu am muncit pentru casa asta, nu tu.
5. În construcțiile de tipul este zi, este noapte, este frig, mi-e sete, mi-e foame etc., substantivele marcate au funcția sintactică de subiect, iar predicatele sunt verbale.
Este noapte deja.
este = verb predicativ, funcție sintactică de predicat verbal
noapte = substantiv comun, funcție sintactică de subiect
Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook: https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).