Lucrare semestrială la limba și literatura română

Clasa a VI-a

Semestrul al II-lea

 

Citește cu atenție textul de mai jos:

 

Jupânul Corb, pe-o creangă cocoţat,
Ţinea în clonţ un boţ de caş furat.
Ademenită de mirosul caşului,
Cumătra Vulpe-i spuse-aşa borfaşului:
„─ Să ne trăiţi mulţi ani, Măria Voastră,
că sunteţi zău, ca din cutie scos!
Iar de-aţi avea şi glasul mlădios
Pe cât v-arată penele frumoas –
Mă prind c-aţi fi vreo Pasăre Măiastră!”
Ci corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai şade.
Deschide ciocul. Prada cade.
Şi vulpea , înghiţind-o, îl dăscăleşte: „─Bade,
Liguşitorii – nu ştiai, se pare –
Trăiesc pe seama cui le dă crezare.
Dar lecţia pe care o-nvăţaşi
O fi făcând cât botul tău de caş!…”
Înmărmurit, crocanul juratu-s-a cumplit
Că n-o să se mai lase de-acum păcălit.

                                                ( Jean de La Fontaine, trad. Ion Heliade-Rădulescu, Corbul și vulpea )

 

 

Partea I (60 de puncte)

1.      Precizează tipul de rimă din primele patru versuri ale textului.                                             4 puncte

2.      Precizează măsura versului: Cumătra Vulpe-i spuse-aşa borfaşului.                         4 puncte

3.      Prezintă în 20-40 de cuvinte morala fabulei de mai sus.                                                        5 puncte

4.      Transcrie din text două figuri de stil diferite și precizează felul lor.                          6 puncte

5.      Precizează câte o trăsătură morală pentru fiecare dintre personajele textului și argumentează-ți răspunsul.                                                                                                                                6 puncte

6.      Precizează cazul și funcția sintactică pentru substantivele marcate în text cu galben.          8 puncte

7.      Transcrie din text două pronume diferite și precizează felul lor.                                           6 puncte

8.      Transcrie din text un adjectiv propriu-zis și un adjectiv participial și analizează-le.            6 puncte

9.      Precizează felul și funcția sintactică pentru adverbul din ultimul vers al textului.                4 puncte

10.  Construiește două enunțuri în care greu să fie, pe rând, adjectiv și adverb.                          6 puncte

11.  Subliniază varianta corectă:                                                                                                    5 puncte

a)      Vecinii noștri pleacă devreme la servici/serviciu.

b)      Spectacolul începe la ora douăsprezece/doisprezece.

c)      Nu am găsit niciodată/nici odată/nici o dată disponibilă pentru petrecere.

d)      Am vorbit cu dumneaiei/dumneaei despre cele două cărți apărute recent.

e)      Bunica știe mereu care sunt ultimile/ultimele evenimente din țară, pentru că se uită toată ziua la știri.

 

Partea a II-a (30 de puncte)

Redactează un text narativ, de minimum de 130 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare al cărei personaj principal să fie un câine. Integrează în compunerea ta o secvență descriptivă, care să aibă minimum 25 de cuvinte, și subliniaz-o.  

Vei avea în vedere:

·         să respecți tema dată;

·         să respecți particularitățile unui astfel de text;

·         să marchezi corespunzător paragrafele;

·         să respecți  normele de punctuație și de ortografie;

·         să îți exprimi clar ideile;

·         să ai un scris lizibil;

·         să respecți precizarea privind numărul minim de cuvinte.

 

 

 

Pentru mai multe astfel de materiale, vă invităm și în grupul de Facebook:  https://www.facebook.com/groups/648039079981348 (Limba și literatura română – gimnaziu).

Teză (model 2) – clasa a VI-a, semestrul al II-lea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *